Ana Birchall – O doamnă în cursa prezidenţială

Ana Birchall – O doamnă în cursa prezidenţială

Released Friday, 4th October 2024
Good episode? Give it some love!
Ana Birchall – O doamnă în cursa prezidenţială

Ana Birchall – O doamnă în cursa prezidenţială

Ana Birchall – O doamnă în cursa prezidenţială

Ana Birchall – O doamnă în cursa prezidenţială

Friday, 4th October 2024
Good episode? Give it some love!
Rate Episode

Viitorul are mai multe feţe. Se poate conjuga la singular când fiecare dintre noi îl imaginează cum vrea el. Există un viitor al meu, alt viitor al tău, al ei, al lui, al lor. Dar viitorul nu este doar individual ci şi colectiv. Avem un viitor personal şi un viitor ca o comunitate care împărtăşeşte ceva în comun.

Ca să faci o comunitate din mai mulţi oameni ai nevoie de un liant, de ceva care să îi aducă împreuna şi în care fiecare să creadă cu tărie. O comunitate se zideşte pe nişte reguli fără de care s-ar prăbuşi. La temelia relaţiilor umane stă credinţa că respectarea unor reguli comune garantează viaţa comunităţii. Aceste reguli se regăsesc în ceea ce numim lege. Legea nu e doar o regulă aruncată aiurea pe piaţă ci este expresia cea mai adâncă a ceea ce ne aduce împreuna.

O societate solidă este una în care legea e respectată de toată lumea indiferent de nume, de poziţie socială, de pile, de bani, de relaţii şi alte bazaconii de aceste gen. De când a intrat în Uniunea Europeană, România a început încet, încet să redescopere acest adevăr simplu : eşti puternic doar în măsura în care tu şi cei de lângă tine respectă legea. Nu a fost un drum uşor şi bătălia nu e definitiv câştigată.

Am avut recent un scandal care ne-a arătat cât de jos putem coborî uneori ca o comunitate. E vorba de doi profesori de la o şcoală care are ambiţia de a forma crema politicii şi a administraţiei româneşti : SNSPA, adică Şcoala naţională de studii politice şi administrative. Alfred Bulai şi Marius Pieleanu, profesori cu vechime şi sociologi cu pretenţii, au fost acuzaţi de mai multe studente de hărţuire şi abuzuri sexuale. Un caz care a făcut multe valuri prin media şi, ca de fiecare dată, încet, încet trece în uitare.

Una din tinerele care au fost hărţuite a spus-o public cu mulţi ani în urmă. Dar nu s-a întâmplat nimic deşi acea doamnă se afla în funcţii importante şi ar fi trebuit să fie auzită de autorităţi. Abia acum, recent, mai multe studente s-au hotărât să vorbească cu ocazia unei investigaţii jurnalistice efectuată de platforma « snoop.ro ».

Doamna despre care vorbesc se numeşte Ana Birchall. Este specializată în drept la una dintre cele mai prestigioase şcoli din lume : Şcoala de Drept americană de la Yale. A ocupat multe funcţii publice de la ministra a Afacerilor Europene, la ministra a Justiţiei şi vice-prim ministra în 2018 - 2019 până când Partidul Social-Democrat (PSD) a demis-o pentru că nu a fost de acord cu maniera în care partidul se juca cu legile.

Am invitat-o la « Noi venim din viitor » pe Ana Birchall care a trecut şi ea printr-o experienţă similară cu cea a studentelor abuzate de proprii profesori. Iar aici nu e vorba doar de cazuri izolate. Sunt multe, probabil înfiorător de multe despre care nu se vorbeşte. Şi nu ai cum să construieşti o societate puternică pe o temelie putredă.

Vestea bună însa este că victimele încep să vorbească şi să îşi arate rănile care acum ne dor pe toţi. Doar aplicând legea călăilor putem să regăsim încrederea în noi ca fiinţă colectivă. Iar aici mai avem de lucru într-o Românie care se apropie de un nou ciclu electoral cu alegeri legislative şi prezidenţiale.

Ana Birchall a hotărât să se înscrie în cursa prezidenţială şi am invitat-o la « Noi venim din viitor » ca să vedem la ce fel de viitor se gândeşte ea pentru România. Mai multe despre ea şi proiectele ei puteţi afla la adresa : anapresedinte.ro

Show More

Unlock more with Podchaser Pro

  • Audience Insights
  • Contact Information
  • Demographics
  • Charts
  • Sponsor History
  • and More!
Pro Features